Ultimul cosmar?

Declar perioada cu cosmaruri incheiata. De data asta a durat de pe 21 ianuarie pana in dimineata de 31. Zic dimineata pentru ca, dupa ce in noaptea cu pricina avusesem deja un cosmar cu respectivul monstru (din The Host), am mai avut unul. Dupa ce m-am trezit, dupa ce am circulat putin prin apartament.

Dar ceva a fost diferit: de data asta l-au prins! Eram intr-un muzeu cu un fel de schelete de dinozauri si, pentru ca in visul dinainte cineva ii “sugerase” monstrului sa atace cand e un festival ori intr-un loc plin de oameni, astfel alegandu-se cu mai multe victime (Nu-mi dau seama cum ar putea un monstru sa inteleaga chestiile astea, dar sarim peste amanuntele neintelese, doar vorbim de un vis.), stiam ca urmeaza sa vina acolo.

Din nou usi. Intre doua sali cu exponate era un fel de camera mai micuta. Cu trei usi, dintre care doua cu geam si perdelute, cum vedem la bunici. Una cam ca alea de la banca, toata din metal si foarte greu de inchis.

Il auzeam venind si usa aia se inchidea atat de incet…plus ca trebuia sa tragem jaluzelele de la ferestre, pentru ca ne-ar fi putut vedea prin usile cu geam daca era lumina in camera. Eram mai multi inauntru, inclusiv un barbat cam la 40-50 de ani, care de frica fredona o melodie. Nu imi amintesc despre ce era vorba, tin minte doar ca mi se parea ca e cea mai zgomotoasa melodie pe care o auzisem vreodata. Am inceput sa il trag de reverele de la sacou, cam violent zic eu, si i-am explicat ca daca nu o sa faca liniste, o sa-l dam afara. Afara insemnand in una din sali, unde clar l-ar fi gasit monstrul meu drag.

Toata lumea era asezata pe scaune, la rand, cu fata spre usi. Numai eu stateam pe jos. Incercam sa ma uit, vroiam sa-l vad venind, trecand si neobservandu-ne, dar nu era nicaieri. Mi se facem mereu si mai frica, ma gandeam ca va gasi pana la urma o cale sa ajunga la noi. Dar nimic.

Si nimic.

Si nimic.

Pana am auzit o multime aplaudand afara, la soare. Deschizand ferestrele am aflat de la cei din strada ca l-au prins. Mutau din loc in loc, folosing franghii, o cutie alba, ca un frigider imens.

Ne-am linistit, se cam terminase totul, puteam iesi fara nici o grija. Si am iesit. Am mers mult, uitandu-ma inapoi mereu, parca asteptand sa vad cum se deschide cutia alba si apoi animalul alergand spre mine. Am intrat intr-o curte cu o casa daramata aproape, fara tencuiala, fara usi, fara ferestre. I se vedea scheletul din caramizi la fel cum puteam vedea si oasele celui care locuia in ea, prin haine. Era un batran cu barba lunga, murdar, sarac. Mi se pare ca avea ceva din regizorul batran si bolnav care cerseste in pasaj la universitate. Nu i-am dat niciodata bani, nu stiu de ce. In vis insa i-am dus multi si l-am rugat sa-mi spuna ce vrea sa-i cumpar, dar el nu a vrut decat sa mergem in curte. Nu m-am linistit pana nu am inchis poarta facuta din bete, tot gandindu-ma ca ar putea trece obiectul obsesiilor mele si vrand din tot sufletul sa nu ne vada.

Nu mai stiu ce s-a intamplat, dar mi-a fost frica pana in ultima secunda a visului. Si dupa ce m-am trezit, am simtit nevoia disperata sa merg sa incui usa, pentru ca Alina si Catalin, care pleaca inaintea mea dimineata, nu prea au obiceiul sa si incuie. Ma astept sa imi dea cineva cu ceva in cap intr-o dimineata, dar pana acum nu am avut norocul asta.

Concluzionez cu drag ca daca monstrul a fost prins, nu il voi mai visa. Mai am de notat cateva cosmaruri cu el, dar nu in noaptea asta. Si pentru ca am trait atatea impreuna, voi cauta o poza cu el pentru a o atasa aici. Cand voi avea copii, sa stie si ei la cine visa mama lor cand era tanara.

Acestea fiind spuse…